Bilanțul primei săptămâni de campanie pentru Nepal inițiate de alpinistul Alex Găvan
Prima săptămână de campanie de strângere de fonduri pentru reconstrucție în Nepal, inițiată de alpinistul Alex Găvan împreună cu partenerii și prietenii săi, se încheie cu un bilanț pozitiv: au fost strânși 24.000 de Euro, prin SMS-uri în valoare de doi euro fiecare, trimise din rețelele Orange, Telekom, Vodafone la numărul 8826*; prin plăți cu cardul pe www.alexgavan.ro/nepal, precum și prin sponsorizări.
O alta sursă de bucurie pentru echipa de campanie în această săptămână a fost faptul că persoane private și organizații au avut inițiative de susținere a cauzei și de solidarizare. Astfel, în acest moment sunt în curs de pregătire evenimente de alergare, de tango, dezbateri, iar Alex a fost invitat ca speaker la o serie de evenimente pentru a promova campania ”Bucurie pentru Nepal”/ ”Joy for Nepal”.
Campania ”Bucurie pentru Nepal”/ ”Joy for Nepal” a fost lansată pe 19 mai 2015 și va continua timp de 7 săptămâni și 9 zile, perioadă corespunzătoare gradelor înregistrate de primul cutremur care a distrus această țară, pe 25 aprilie 2015, când Alex se afla în Tabăra de Baze de pe Everest/ Lhotse, în timpul expediției sale pentru a urca vârful Lhotse (8516m).
Toate fondurile strânse în România vor fi donate partenerului din Nepal, organizația Kharuna-Shechen, fondată de reputatul autor Matthieu Ricard, care lucrează din anul 2000 pentru a sprijini dezvoltarea comunităților locale din Nepal și are experiență pe intervenție post-dezastru.
100% din fondurile strânse vor ajunge la beneficiarii finali – oamenii din Nepal, deoarece toată campania de strângere de fonduri este făcută pro-bono, cu implicarea unor persoane și a unor companii din România care au vrut să contribuie, iar Karuna-Shechen are toate costurile administrative acoperite de un finanțator propriu.
Cu fondurile strânse vor fi finanțate cu precădere activități de reconstrucție în comunitățile izolate și afectate de cutremur, precum refacerea de școli, dispensare, surse de apă potabilă. De asemenea, vor fi susținute crearea de rețele locale și dezvoltarea unor lideri locali, inclusiv femei, care să poată prelua și duce mai departe activitatea de reconstrucție, împiedicând astfel apariția unei dependențe de asistența externă. În funcție de nevoi, până la 25% din fonduri pot finanța intervenții de urgență.
Pe site-ul de campanie www.alexgavan.ro/nepal vor fi publicate rapoarte de activitate pentru a urmări în mod transparent utilizarea fondurilor și progresele realizate.
Informații suplimentare:
Partenerul din Nepal – Karuna Shechen
Karuna-Shechena fost fondată de Matthieu Ricardîn anul 2000. Misiunea organizației este de a oferi servicii în domeniul sănătății, al educației și servicii sociale indivizilor și familiilor din cadrul celor mai sărace comunități din Tibet, Nepal și India. Karuna-Shechen acordă o importanță deosebită împuternicirii femeilor și fetelor, dar și conservării patrimoniului cultural al zonelor în care își desfășoară activitatea. Organizația a dezvoltat o echipă de profesioniști care lucrează direct cu comunitățile locale pentru a identifica și implementa proiecte care răspund direct nevoilor acestora. Chiar și în perioade dificile din punct de vedere politic, proiectele organizației au fost implementate cu succes deoarece sunt bazate și orientate către sprijinirea comunităților locale.
Karuna-Shechen a pregătit Personal calificat în oferirea primului ajutor (AFA)în toate zonele în care își desfășoară activitatea în Nepal. Procesul a început în anul 2013 prin pregătirea a 60 de persoane, printre care și 35 de călugări din cadrul Mănăstirii învecinte Shechen. Toți aceștia sunt în prezent implicați în eforturile actuale de salvare și stabilizare din Nepal.
Cutremurul din Nepal: activitățile desfășurate de Karuna-Shechen
Karuna Shechen își organizează activitatea de intervenție post-dezastru în trei etape:
- Acțiunea medicală, pe termen scurt și lung
- Asigurarea de hrană și adăpost, pe termen scurt și lung
- Reabilitare și reconstrucție, în special pe termen lung
Clinica Shechen, în colaborare cu călugării de la Mănăstirea Shechen din vecinătatea clinicii, care a adăpostit sute de persoane rămase fără adăpost în urma cutremurului din 25 Aprilie 2015, a asistat și tratat răniții din vecinătate. Doctorii și personalul medical al Clinicii Shechen au fost mobilizați pentru a lucra în ture 24 de ore din 24 pentru a acorda asistență. Echipe medicale se deplasează în fiecare zi în localități greu accesibile. În parteneriat cu ONG-uri locale, Karuna-Shechen aduce populației grav afectate de cutremur în special din zonele izolate și în satelor din Valea Kathmandu, hrană, medicamente și adăposturi. Organizația își canalizează eforturile de salvare și ajutorare către satele mici și izolate, în care condițiile sunt extrem de precare și există pericol ridicat de epidemii.
Matthieu Ricard
Autor, călugăr budist, fotograf, traducător, Matthieu Ricard este considerat ”cel mai fericit om din lume”. Născut în Franța, în 1946, fiu al filosofului Jean-Francois Revel și al artistei Yahne Le Toumelin, Matthieu Ricard s-a stabilit în Himalaya, după ce și-a luat doctoratul în genetică celulară, în 1972, la Institutul Pasteur, sub coordonarea laureatului François Jacob.
Matthieu Ricard a scris numeroase cărți traduse în peste 20 de limbi, precum: ”Happiness: A Guide to Developing Life’s Most Important Skill”, ”Why Meditate? (The Art of Meditation in the UK)”, ”The Quantum and the Lotus (un dialog cu astrofizicianul Trinh Xuan Thuan)”, și ”The Monk and the Philosopher”, un dialog cu tatăl său.
Matthieu Ricard și-a dedicat viața studiului și practicii Budismului, urmând învățăturile maeștrilor tibetani. Este interpret de limbă franceză pentru Dalai Lama din 1989. Timp de mulți ani, Matthieu Ricard a fotografiat peisaje, maeștri spirituali și oameni din Himalaya. Lucrările sale au fost expuse în muzee și în galerii de artă din toată lumea. A publicat cărți de fotografie.
Matthieu Ricard este membru al consiliului de conducere al Mind and Life Institute, o organizație dedicată înțelegerii modului în care funcționează mintea. El contribuie la cercetarea efectelor meditației asupra creierului în colaborare cu diverse universități din SUA și din Europa și este co-autorul a mai multe lucrări științifice. A contribuit și la cartea Destructive Emotions, editată de Daniel Goleman.
A fost decorat cu Ordinul Național Francez pentru activitățile sale umanitare.
CINE NE SPRIJINĂ :
Expediția pe Lhotsea fost susținută de: Certinvest (Partener Principal), Totalsoft, (Partener), Zitec (Partener IT), OMA Vision (Partener Comunicare), precum și Intercapital Invest, Accountess, World Class, Suplimente.ro, Sanador (Suporteri).
Campania ”Bucurie pentru Nepal” este susținută până acum de:
- Prieteni: Ivan Patzaichin, campion olimpic; Oana Pellea, actriță; Eugen Voicu, fondator CERTINVEST; Cătălin Tolontan, jurnalist; Liviu Drăgan, CEO TotalSoft; Cristian Lascu, speolog; Vlad Mixich, jurnalist; Adelin Petrișor, jurnalist.
- Parteneri care au făcut posibil proiectul: OMA Vision, ZITEC, ZVAC, NETOPIA, HEADVERTISING, ACCOUNTESS, graficiana Tuan Nini, CCIFER, donatie.ro
- Sponsori: TotalSoft, Trend Consult
- Parteneri Media: TVR, Știrile TVR, Gazeta Sporturilor, RFI Romania, National Geographic, FP România, Marie Claire, Think Outside the Box, Auto Motor Sport, Casa si Gradina, Femeia Azi
Pentru detalii suplimentare:
* Suma alocata cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. In retelele Orange si Telekom Romania Mobile pentru cartelele preplatite, TVA-ul a fost retinut la achizitionarea creditului. Pentru donatiile de pe cartele preplatite, in reteaua Vodafone utilizatorii nu platesc TVA. Campanie prin SMS desfasurata cu sprijinul Orange, Telekom Romania Mobile, Vodafone si ARC.