Repornim vieți, reclădim bucuria, printr-o donație oricât de mică pentru Nepal!
Alpinistul de altitudine Alex Găvan a lansat astăzi, 19 mai 2015, cu sprijinul partenerilor și al prietenilor săi, o campanie de strângere de fonduri pentru operațiunile de intervenție post-dezastru și de reconstrucție în Nepal, intitulată ”Bucurie pentru Nepal” / ”Joy for Nepal”. Campania se va derula timp de 7 săptămâni și 9 zile, perioadă corespunzătoare gradelor înregistrate de primul cutremur care a distrus această țară, pe 25 aprilie 2015, când Alex se afla în Tabăra de Baze de pe Everest / Lhotse, în timpul expediției sale pentru a urca vârful Lhotse (8516m).
”Am simțit că vreau să-i ajut pe oamenii din Nepal, când coboram de pe Everest, după ce am supraviețuit avalanșei din 25 aprilie și am contribuit la acțiunile de salvare și de asistență medicală din Tabăra de Bază. Experiența de pe Everest a fost de viață și de moarte, dar pentru oamenii din Nepal fiecare zi presupune, în acest moment, o experiență de viață și de moarte. Vrem ca prin această campanie să finanțăm operațiuni de reconstrucție a unor comunități din Nepal și să îi ajutăm să se dezvolte. Este un proiect care deschide o perspectivă spre viitor, printre dărâmăturile și suferința din Nepal, și îi ajută pe oamenii de acolo să-și refacă viața și să-și regăsească bucuria de a trăi. Pornind de la acest principiu, am ales nu doar sloganul campaniei – ”Repornim Vieți, Reclădim Bucuria” –, ci și partenerul care face implementarea în Nepal – organizația Kharuna- Shechen, fondată de reputatul autor Matthieu Ricard, care lucrează din anul 2000 pentru a sprijini dezvoltarea comunităților locale din Nepal și are experiență pe intervenție post-dezastru. Vreau să-i mulțumesc public pentru încredere lui Matthieu Ricard, la fel cum mulțumesc și tuturor celor care au făcut posibilă crearea acestei campanii într-un timp atât de scurt, fără niciun fel de cost pentru proiect”, a declarat Alex Găvan la lansarea campaniei.
In cadrul campaniei, vor fi strânse fonduri prin diverse metode: SMS în valoare de 2 Euro, trimis la numărul 8826*; plata cu cardul direct pe site-ul de campanie www.alexgavan.ro/nepal sponsorizări pe bază de contract; redirecționarea a 2% din impozit. Donațiile pot fi făcute atât din țară, cât și din străinătate.
*Suma alocata cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. In retelele Orange si Telekom Romania Mobile pentru cartelele preplatite, TVA-ul a fost retinut la achizitionarea creditului. Pentru donatiile de pe cartele preplatite, in reteaua Vodafone utilizatorii nu platesc TVA. Campanie prin SMS desfasurata cu sprijinul Orange, Telekom Romania Mobile, Vodafone si ARC.
100% din fondurile strânse vor ajunge la beneficiarii finali - oamenii din Nepal . Acest lucru este posibil din două motive. Pe de o parte, toată campania de strângere a de fonduri este făcută pro-bono, cu implicarea unor oameni și a unor companii din România care au vrut să contribuie, pentru a face bine și pentru a da o șansă celor care au nevoie să-și refacă viața în Nepal. Pe de altă parte, partenerul care va implementa proiectul de reconstrucție și intervenție în Nepal are toate costurile administrative acoperite de un finanțator propriu.
Cu fondurile strânse vor fi finanțate cu precădere activități de reconstrucție în comunitățile izolate și afectate de cutremur, precum refacerea de școli, dispensare, surse de apă potabilă. De asemenea, vor fi susținute crearea de rețele locale și dezvoltarea unor lideri locali, inclusiv femei, care să poată prelua și duce mai departe activitatea de reconstrucție, împiedicând astfel apariția unei dependențe de asistența externă. În funcție de nevoi, până la 25% din fonduri pot finanța intervenții de urgență.
Pe site-ul de campanie www.alexgavan.ro/nepal vor fi publicate rapoarte de activitate pentru a urmări în mod transparent utilizarea fondurilor și progresele realizate.
”Campania este gândită plecând de la diferența pe care o aduce pentru noi toți, oriunde am fi – în Nepal sau în România – să simțim bucuria vieții, în opoziție cu disperarea neputinței. Cutremurul a lăsat mii de oameni fără nimic și fără cei dragi lor. Ei trebuie ajutați să o ia de la capăt și să-și regăsească viața și bucuria de a trăi. Iar pentru noi, cei din România sau din lume, a face ceva atunci când crezi că nu ai mare lucru de făcut pentru acești oameni este în sine un mod de a aduce și de a împărtăși bucuria vieții”, a arătat Oana Marinescu, director OMA Vision și coordonatoarea campaniei de comunicare.
Partenerul din Nepal – Karuna Shechen
Karuna-Shechen a fost fondată de Matthieu Ricard în anul 2000. Misiunea organizației este de a oferi servicii în domeniul sănătății, al educației și servicii sociale indivizilor și familiilor din cadrul celor mai sărace comunități din Tibet, Nepal și India. Karuna-Shechen acordă o importanță deosebită împuternicirii femeilor și fetelor, dar și conservării patrimoniului cultural al zonelor în care își desfășoară activitatea. Organizația a dezvoltat o echipă de profesioniști care lucrează direct cu comunitățile locale pentru a identifica și implementa proiecte care răspund direct nevoilor acestora. Chiar și în perioade dificile din punct de vedere politic, proiectele organizației au fost implementate cu succes deoarece sunt bazate și orientate către sprijinirea comunităților locale.
Karuna-Shechen a pregătit Personal calificat în oferirea primului ajutor (AFA) în toate zonele în care își desfășoară activitatea în Nepal. Procesul a început în anul 2013 prin pregătirea a 60 de persoane, printre care și 35 de călugări din cadrul Mănăstirii învecinte Shechen. Toți aceștia sunt în prezent implicați în eforturile actuale de salvare și stabilizare din Nepal.
Cutremurul din Nepal: activitățile desfășurate de Karuna-Shechen
Karuna Shechen își organizează activitatea de intervenție post-dezastru în trei etape:
- Acțiunea medicală, pe termen scurt și lung
- Asigurarea de hrană și adăpost, pe termen scurt și lung
- Reabilitare și reconstrucție, în special pe termen lung
Clinica Shechen, în colaborare cu călugării de la Mănăstirea Shechen din vecinătatea clinicii, care a adăpostit sute de persoane rămase fără adăpost în urma cutremurului din 25 Aprilie 2015, a asistat și tratat răniții din vecinătate. Doctorii și personalul medical al Clinicii Shechen au fost mobilizați pentru a lucra în ture 24 de ore din 24 pentru a acorda asistență. Echipe medicale se deplasează în fiecare zi în localități greu accesibile. În parteneriat cu ONG-uri locale, Karuna-Shechen aduce populației grav afectate de cutremur în special din zonele izolate și în satelor din Valea Kathmandu, hrană, medicamente și adăposturi. Organizația își canalizează eforturile de salvare și ajutorare către satele mici și izolate, în care condițiile sunt extrem de precare și există pericol ridicat de epidemii.
Până acum au fost finalizate planurile pentru a asigura ajutor pentru aproape 25,000 de persoane în 6500 de gospodării. După finalizarea evaluării nivelului pagubelor, va fi elaborat și un plan pentru intervenția de reconstrucție.
Matthieu Ricard
Autor, călugăr budist, fotograf, traducător, Matthieu Ricard este considerat ”cel mai fericit om din lume”. Născut în Franța, în 1946, fiu al filosofului Jean-Francois Revel și al artistei Yahne Le Toumelin, Matthieu Ricard s-a stabilit în Himalaya, după ce și-a luat doctoratul în genetică celulară, în 1972, la Institutul Pasteur, sub coordonarea laureatului François Jacob.
Matthieu Ricard a scris numeroase cărți traduse în peste 20 de limbi, precum: ”Happiness: A Guide to Developing Life’s Most Important Skill”, ”Why Meditate? (The Art of Meditation in the UK)”, ”The Quantum and the Lotus (un dialog cu astrofizicianul Trinh Xuan Thuan)”, și ”The Monk and the Philosopher”, un dialog cu tatăl său.
Matthieu Ricard și-a dedicat viața studiului și practicii Budismului, urmând învățăturile maeștrilor tibetani. Este interpret de limbă franceză pentru Dalai Lama din 1989. Timp de mulți ani, Matthieu Ricard a fotografiat peisaje, maeștri spirituali și oameni din Himalaya. Lucrările sale au fost expuse în muzee și în galerii de artă din toată lumea. A publicat cărți de fotografie.
Matthieu Ricard este membru al consiliului de conducere al Mind and Life Institute, o organizație dedicată înțelegerii modului în care funcționează mintea. El contribuie la cercetarea efectelor meditației asupra creierului în colaborare cu diverse universități din SUA și din Europa și este co- autorul a mai multe lucrări științifice. A contribuit și la cartea Destructive Emotions, editată de Daniel Goleman.
A fost decorat cu Ordinul Național Francez pentru activitățile sale umanitare.
Cine ne sprijină:
Expediția pe Lhotse a fost susținută de: Certinvest (Partener Principal), Totalsoft, (Partener), Zitec (Partener IT), OMA Vision (Partener Comunicare), precum și Intercapital Invest, Accountess, World Class, Suplimente.ro, Sanador (Suporteri).
Campania ”Bucurie pentru Nepal” este susținută până acum de:
- Prieteni: Ivan Patzaichin, campion olimpic; Oana Pellea, actriță; Eugen Voicu, fondator CERTINVEST; Cătălin Tolontan, jurnalist; Liviu Drăgan, CEO TotalSoft; Cristian Lascu, speolog; Vlad Mixich, jurnalist; Adelin Petrișor, jurnalist.
- Parteneri care au făcut posibil proiectul: OMA Vision, ZITEC, ZVAC, NETOPIA, HEADVERTISING, ACCOUNTESS, graficiana Tuan Nini, CCIFER, donatie.ro
- Sponsori: Certinvest, TotalSoft, Trend Consult
- Parteneri Media: TVR, Știrile TVR, Gazeta Sporturilor, RFI Romania, National Geographic, FP România, Marie Claire, Think Outside the Box, Auto Motor Sport, Casa si Gradina, Femeia Azi
Pentru detalii suplimentare:
[email protected]