Ma suna ieri pe numarul meu nepalez o domnisoara de la o mare televiziune, al carei nume nu l-am retinut, din cauza conexiunii proaste. Nu stiu cum l-au facut rost, dar, ma rog, sunt jurnalisti si face parte din meseria lor. Ma suna de pe un numar necunoscut. Am crezut ca e mama, care nu e cea mai prietena cu tehnologia. Evident, am raspuns. Incepe o serie de intrebari care mi s-au parut inadecvate prin modul si tonul cu care erau puse, intrebari din seria "politicianul X, sunteti vinovat, ati dat mita?", la care politicianul X este asteptat sa raspunda, "desigur, sunt vinovat, am dat mita".

Le-am raspuns ca aici situatia impune niste prioritati foarte clare, iar a da interviuri nu a fost si nu este una dintre ele. Pur si simplu nu se cade sa fac acest lucru. E ceva ce pur si simplu nu a fost cuviincios pana acum.
De asemenea le-am mai spus ca am un om de comunicare care ma reprezinta, cu care stiam ca respectiva televiziune luase deja legatura, si cu care trebuie agreata orice interventie de orice fel.

Azi aflu ca m-au inregistrat fara stirea mea, mi-au taiat vorbele din context si m-au dat pe post. Recunosc cum am simtit instant un ghem in stomac. Ca sa ne intelegem: eu nu am dat nicio declaratie si niciun interviu respectivei televiziuni. Ce au facut este, pentru mine, echivalentul unei inselatorii. Si nu am nici cea mai mica intentie de a calomnia presa cu aceasta afirmatie (exista multi jurnalisti in Romania pentru care am un respect autentic), sau a o impiedica cumva sa isi ideplineasca menirea.

Cu putin timp inainte, pe What's up (pe telefonul romanesc care culmea, a prins retea pentru o vreme), m-a mai sunat si un extrem de respectabil domn de la un trust concurent. Caruia i-am transmis acelasi lucru. El nu a facut publica discutia cu mine si ii multumesc.

Stimati profesionisti din presa romana, de la respectiva televiziune sau de oriunde, va rog sa intelegeti ca exista totusi pe lumea aceasta oameni pentru care obsesia de a fi prezenti la televizor cu orice pret nu face parte din structura lor interioara.

Am primit pana acum, pe adresa mea oficiala de pe site, cea destinata pentru solicitari din partea presei (si nu de pe numar privat, la telefon), nu exagerez, zeci de solicitari din presa internationala (CNN, BBC, Al Jazeera, AFP, etc.). Poate cu surprindere o sa aflati ca toate, dar absolut toate aceste solicitari primite pana acum, ca au venit din Noua Zeelanda sau din Columbia, au fost scrise cu extrem de mult bun simt si cu intelegerea faptului pentru care inca nu a fost oportun pana acum sa fac declaratii de presa.

Asa cum spuneam acum cateva zile, "there is a time for doing, and a time for speaking". Si am crezut ca am fost suficient de explicit si ca veti intelege si respecta acest lucru.

Imi voi exprima public opinia in curand cu privire la cele intamplate si la experienta traita de mine in acele clipe, ore, zile interminabile. Iar daca pentru domniile voastre timpul va fi deja trecut si nu va mai reprezenta o stire, atunci sper ca macar faptul ca in aceste momente pregatesc o campanie umanitara pentru a-i sprijini pe acesti semeni ai nostri, care acum, mai mult ca oricand au o reala si o imensa nevoie de ajutor, va va starni compasiunea si interesul pentru a sustine aceasta initiativa si va veti folosi influenta si puterea mediatica pentru a face diferenta.

Sper din tot sufletul ca in Romania, inca, nu doar tragedia si durerea si suferinta oamenilor sunt cele care starnesc interesul si fac rating si vind, ci si actiunile concrete de a face bine, de a aduce o contributie. Ar fi extrem de trist pentru noi toti, cei care traim in aceasta tara, sa nu fie asa. Dar acel moment este inimaginabil de aproape, ca atunci cand vezi avalansa gigantica care se apropie vertiginos de tine, si totul devine o chestiune de secunde. Iar eu refuz sa accept asta. Stiu. Sunt nerezonabil. Asa am fost intotdeauna. Mi-au spus-o parintii, profesorii, fostele iubite. Insa in varful muntelui ajungi depasind mai intai obstacolele, escaladand peretii. In final, depre asta este vorba. Varful este doar materializarea in plan fizic a unui parcurs interior.

Fara niste urmari concrete in plan real a relatarii unor astfel de tragedii, totul este degeaba. Degeaba.

Media este un vector de influenta si de putere imens. Haideti ca de aceasta data sa fie o ocazie in care presa sa puna umarul si sa faca cu adevarat diferenta pentru acesti oameni, si pentru ea insasi. Si nu doar diferenta pentru politicieni, in campaniile electorale.

De ieri dupa amiaza, de cand am ajuns in in Lukla si siguranta fizica nu imi mai este amenintata, stau non stop pe telefonul prin satelit (singurul care are receptie 100% din timp) cu diverse personalitati si oameni de bine din Nepal, din Romania si din comunitatea internationala pentru a creiona un plan concret in legatura cu ceea ce este de facut. Situatia aici este extrem de complexa. Este inca unul din motivele pentru care am refuzat inca o prima interventie media.

Impreuna cu echipa mea, lucrez acum la un concept, o strategie si o platforma functionala, pentru ca oricine, de oriunde, din Romania sau din afara, sa poata contribui. Ca de fiecare data, noi suntem cei care facem, in final, diferenta. Evident, daca vom forma, pana in acel final, o masa critica. Asa stau lucrurile. Altfel nu se poate.

Pana atunci, te invit, draga jurnalistule, tu, care poate nu esti neaparat intr-o pozitie de decizie (sau poate ca esti), dar care ai de partea ta gandul bun, sa reflectezi asupra modului in care de acolo, din presa centrala sau din provincie, cu incapatanarea omului pentru care nu exista "nu se poate", sa te gandesti cum poti sa iti influentezi colegii si sa facem impreuna lucrurile sa se intample. Sa nu te gandesti la contra-argumente de genul simbria (prea) mica pe care (stiu) ca o primesti. Sau ca esti prea mic. Nu, nu esti! Fii cu adevarat parte din solutie!

Vom anunta, in curand, platforma prin care fiecare va putea contribui.

Alex Gavan

P.S. 1: Scriind aceste randuri, chiar eu in persoana, imi asum ca ii pot supara pe unii oameni din presa care "decat isi fac datoria", impotriva tuturor regulilor de PR si impotriva inteleptelor sfaturi pe care le primesc intotdeauna de la PR-ul meu, caruia ii multumesc, mirandu-ma totodata cum poate sa reziste unei persoane incapatanate ca mine.

P.S.2: In timp ce scriu aceste lucruri, la 250 de metri de mine, amicul Maurizio Folini tocmai si-a aterizat elicopterul. Inca un cadavru recuperat din tabara de baza.

P.S. 3: Am aflat ca in Kathmandu, pretul hainelor a inceput sa creasca, au aparut deja speculantii care profita de pe urma tragediei;

P.S. 4: Ca sa parafrazez pe cineva celebru, pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa stea deoparte! Implicati-va!

In Lukla ploioasa, ieri, dupa aterizare. Usurat. In spate este celebrul aeroport care din fericire nu a fost afectat de cutremur.

- at Lukla Airport - Worlds Most Dangerous Airport.